trecut-au anii!

Da mai cititorule si eu simt ca si tine ca au trecut anii. Ciudat ca un baiat de 21 de ani sa spuna asta, probabil ca cei de varsta mea se gandesc la masini, "gagica aia buna" sau mai stiu eu ce. Sa nu intelegi gresit, si mie imi plac fetele, si mie imi plac masinile, insa probabil ca mai am si alte preocupari...ma apuca pe mine "filosofii" din astea...da..viata, iubire, anii ce s-au dus dupa cum spunea latinu: fugit ireparabile tempus. Mda...o singura expresie si totusi atat de mult adevar, eficienti rau latinii astia(vorbaraie putina, multa semnificatie si mult mai mult adevar)...fuge timpu mult prea repede si ne lasa undeva in urma. Mai devreme sau mai tarziu, vom fi cu totii....mult prea in urma. Ireparabile? Cu siguranta da...nu il putem da inapoi, nu putem face nimic cu toate ce-au trecut poate doar sa invatam din ele si sa le facem mai bune pe cele ce-or sa vina. Tempus? o da...tu preamarite timp...uof de ai fi chiar asa de mare, normal ar trebui sa fi. Toata lumea vorbeste despre tine, toata lumea te vrea inapoi, esti pomenit de oameni mareti prin poeziile si romanele lor, esti tema de studiu...ai ajuns pana si la mine intr-o "ceva". Ii spun "ceva" pentru ca nu am invatat termenul care sa defineasca nevoia mea de a vorbi, a vorbi cu mine a vorbi cu tine! Da! cu tine, cititorule! De ce aceasta nevoie? nu stiu, poate ca ma plictiseam, poate ca nu aveam acum pe cineva langa mine care sa ma asculte si cu care sa vorbesc, poate ca nu e nimeni sa ma inteleaga, poate ca....Of! da ai dreptate! ne-am saturat de poate! si totusi? de ce acest titlu:trecut-au anii? pai stiu ca esti curios, sau cel putin trebuie sa fi ca sa rabzi si sa citesti balivernele unui, nici nu stiu cum sa ma numesc? Pusti? uneori da, de cele mai multe ori nu...Poet? Scriitor? nu cred, sunt prea micut. Mai cititorule, zilele trecute am facut o vizita bunicii mele, imi era dor de ea. E o femeie calda, senina si blanda, asa ca in povesti. E bunica mea care m-a crescut de micut pana ce am venit in marele oras la scoala. Ii zic "mamica". E mamica mea intr-un fel. si in timp ce stateam eu pe scaunul abia facut, de parca vroiam sa ii fac proba (tocmai ce facusem un scaun la poarta pt ca cel vechi se rupsese), mi-am amintit de toti anii aia de copilarie. Cum ne strangeam si toata ziua jucam fotbal, alergam de colo colo, veneam seara acasa rupt de oboseala. Doamne ce vremuri! Am crescut acum, nu mai joc fotbal iar ghetele ce le aveam odata zac undeva aruncate. Stau prafuite si parca se odihnesc dupa atata alergatura si lovituri de minge. Cica sunt mare acum, m-am schimbat, insa parca locurile astea unde am crescut au ramas la fel. Au acelasi miros de tarana si iarba uscata. A trecut timpul, inchid ochii si parca ma uit la toti ce mai ieri eram asezati la mine la poarta cu o minge langa noi rupti de oboseala, iar in drum erau urmele terenului de tenis. Acum rar ne mai intalnim asa cu totii. Unii lucreaza acum, altii pe la scoli insa cand ne mai vedem ne amintim si radem de toate prostiile ce le faceam odata. Vezi cititorule? Toate ce-s acum se transforma in ...odata! Asta-i viata, n-o putem schimba. Toate sunt frumoase, le gustam ne bucuram dar toate vin si pleaca!