Un nou capitol

A venit si ziua in care trebuia sa imi iau la revedere de la tot. de la tot ce am avut pana acum de la tot ce am facut de la toti cunoscutii de la tara asta…ma astepta o noua etapa. Am luat un taxi. Ma urc linistit, ii spun spre aeroport. Eram tacut, mai tacut ca niciodata, nu ziceam nimic. Priveam pe geam la orasu asta ce mi-a fost casa pentru 30 de ani, orasu asta in care m-am maturizat dar care astazi nu ma putea face sa mai raman. Nu imi oferea nimic sufficient de puternic care sa ma faca sa mai stau. Ma astepta un loc de munca nou, o noua casa daca o pot numi asa pentru ca inca nici nu stiam cum arata, o noua tara, poate noi prieteni…ma astepta un nou inceput. Inceput ce poate pe multi I-ar fi speriat insa pe mine, nici macar curiozitatea nu ma incerca. Eram linistit, mult prea linistit. Ajunsesem in aeroport. Multa lume, agitatie, zgomot. Ajunsesem un pic cam devreme avionul meu pleca in 2 ore. Inca 2 ore ma mai despart acum de o viata noua. Aveam cu mine o mica valiza in care nu prea aveam mare lucru, nici haine nu imi luasem prea multe, ci doar pe cele dragi mie, cele de care nu ma puteam desparti….si cea mai importanta dintr toate camasa mea cu dungulite mov si gulere albe..e speciala…la fel ca si cravata mea albastra…se asorteaza cu ochii mei. La fel am luat cu mine tot ce am mai drag..am luat cu mine toate clipele dragi, fiecare zambet fiecare privire ce am iubit…si nu am iubit prea multe. Ma asez la bar, imi comand o cafea, desi nu obisnuiesc sa beau, acum poate ca sa treaca timpu sau doar ca sa fac totusi ceva, mi-am comandat. Ma uit la ce e in jurul meu. Oameni ce isi asteapta rudele din strainatate, cupluri ce pleaca in vacanta, parintii cu copii mici, zarva…doar in mintea mea e liniste…atat de multa liniste. In astea 2 ore, parca mi-as fi trait din nou toate clipele frumoase. Parca as fi vazut din nou baiatul ala de acum ceva vreme care astazi e barbat, care s-ar putea zice ca are totul. Nimic nu ii lipseste. Un post bine platit, un renume, destui prieteni si totusi…poate ca are prea putin sau poate ca nu are nimic. Degeaba are toate astea, pentru ca nu au contat si nici nu vor conta pentru el. Intotdeauna a fost un pic diferit, intotdeauna a crezut in lucruri ce pentru multi ele nici nu exista. Vine vremea in care trebuia sa plece…lasa cafeauna aproape neatinsa, isi ia bagajul si se indreapta spre poarta. Trece de punctual de control si pentru o clipa se opreste. Inchide ochii pentru o secunda ca si cum s-ar fi gandit la cineva si isi intoarce privirea …vede multe fete ce isi iau la revedere…insa niciuna nu ii era cunoscuta, desi de ar fi fost nici nu ar mai fi plecat .Resemnat ma intorc si plec spre avion. Incepe imbarcarea o domnisoara amabila imi arata locul unde trebuia sa stau. Imi pun centura, avionul incepe sa ruleze pe pista, din ce in ce mai tare, lasand in urma omul ce a fost odata. Ne ridicam, ma uit pe fereastra spre pamantul ce inca se mai vedea…dar care incet incet a inceput sa dispara. .